Experimentele fără concluzii/sursa unor noi confuzii

Posted on 7 Septembrie 2013

2


Kraftwerk se numără printre puţinii artişti de muzică experimentală pentru care noţiunea asta chiar are un sens propriu. Adică experimentul a dat roade, a ajuns la nişte concluzii al naibii de clare. Formaţia a început prin a cânta bullshit-uri ultrapsihedelice, în spiritul epocii, pentru ca treptat să ajungă la ceva coerent şi articulat. Pentru asta a apelat de fapt la forme convenţionale, plasându-le cu dibăcie într-un context sonor încă necovenţional pe atunci. Altfel spus au creat o nouă paradigmă în muzică. Sau mai simplu: A INOVAT.

Mi-aduc aminte cum i-am pus să asculte Animal Collective – My Girls unui rochist bătrân. Singura lui concluzie a fost că seamănă cu Kraftwerk. Când ne confruntăm cu ceva nou, cu toţii tindem să ne raportăm la acumulările noastre cognitive anterioare. Aşa şi rochistul bătrân, auzind synth-urile celor de la Animal Collective le-a asimilat cu ce ştia şi el din muzica electronică. Cu Vangelis şi JM Jarre nu prea mergea, aşa că led-ul din mintea lui a clipit la Kraftwerk. Cu toată relativa lui ignoranţă nu se înşela întrutotul. 

Influenţa nemţilor este omniprezentă în muzica pop(ulară) a ultimelor trei decenii şi jumătate. Am realizat asta odată prin 2004, ascultând Yeah cu Usher, piesă a cărei tema invocă clasicul Trans-Europe Express, probabil via Planet Rock a pionierului hip-hop Afrika Bambaata. Şi mai gândeam că şi Rammstein au preluat Das Model, prin anii 90. Şi ce distanţă cosmică îl separă în aparenţă pe Usher de Rammstein. Dar dacă analizezi puţin genealogia diverselor curente din muzica pop observi deja nişte fire subţiri, abia perceptibile, care pornesc toate din circuitele electronice ce alcătuiesc trunchiul Kraftwerk. Pe de o parte este influenţa uriaşă a nemţilor asupra hip-hop-ului timpuriu (interesant fenomen, inclusiv sociologic vorbind). Moştenirea hip-hop-ului old school este revendicată în mod natural şi de R&B-ul modern, căruia îi aparţine prin definiţie Usher. Pe de altă parte, Kraftwerk a lăsat o amprentă puternică şi asupra aşa numitului gen industrial, inspirând chiar demumirea unui subgen al acestuia, EBM (Electronic Body Music). Iar industrial-ul ăsta este o componentă definitorie a tanz metal-ului consacrat de Rammstein. 

Presupun că marile opusuri electropop kraftwerkiene, acele „concluzii” despre care vorbeam de fapt la început, sunt bine cunoscute, Aşa că propun o scurtă incursiune în epoca iniţială a formaţiei, marcată de un grav delir eurohippiot. Nu te lăsa păcălit de începutul catchy al piesei, fiindcă totul degenerează subit într-o nevroză sonică acută. Şi nu e nici pe departe cel mai teribil exemplu din acea etapă a creaţiei Kraftwerk. Hutter şi Schneider, liderii grupului, au repudiat primele trei LP-uri din istoria formaţiei, drept urmare nici nu au fost reeditate pe CD. Dar eu cred că albumele ăstea sunt primordiale în înţelegerea experimentului Kraftwerk.