Cele sapte vise

Posted on 10 Noiembrie 2010

6


Cred ca fiecare a patit asta. Sa te trezesti dintr-un vis, in alt vis. Abia apoi sa deschizi ochii. Poate fiindca-s eu mai lenes din fire, s-a intamplat odata sa ma trezesc dintr-un vis in alt vis, apoi in alt vis si in alt vis. Si tot asa. In total au fost sapte vise. Asta imi amintesc. Ca au fost sapte vise. Un numar de vise, acolo, la intamplare. Poate cam prea multe pentru o singura noapte, cum ar spune Electric Prunes. Sapte vise. Si imi mai amintesc niste sunete.

Intaiul vis: Velvet Underground – Sunday Morning

Velvet Underground. Decadenta. Avantgarda. Proto-punk (chiar, asta ce dracu’ mai e?). Andy Warhol protegee. That’s so cliche. Velvet Underground is way better than Andy Warhol! “Watch out the world’s behind you…”

Al doilea vis: Nick Drake – Pink Moon

A venit. A stat putin. Un sfert de veac. Putini oameni l-au vazut. Si mai putini l-au cunoscut. A plecat. Nimeni nu l-a mai vazut. Dar tot mai multi oameni l-au cunoscut de atunci. Si simt o fericire pe care unii ar putea s-o considere ca fiind stranie. “Pink Moon gonna get you all”.

Al treilea vis: Big Star – Kangaroo

Cel mai bizar succes story din rock’n’roll. Cand au aparut, in primii ani 70, se credea ca ar fi trebuit sa apara cu un deceniu mai inainte. Mai apoi s-a tras concluzia ca ar fi trebuit sa apara cu un deceniu mai tarziu. Oare timpul asta e chiar asa liniar cum vrea sa para? “Oh, I want you like a kangaroo”.

Al patrulea vis: Tim Buckley – Song To The Siren

E ruda apropiata cu Jeff Buckley, da. E tac’su, adica. Bietul Jeff l-a vazut doar o singura data pe bietul Tim, pe la varsta de opt ani. Nu la mult timp dupa asta, Tim a plecat din lumea noastra din cauza unei supradoze accidentale de heroina, zice-se. In general supradozele sunt accidentale chiar si printre heroinomani. Tim nici macar nu era heroinoman. Il chemase vreo sirena, pesemne. Jeff a pierit si el cand tocmai ajunsese in floarea varstei, in valtoarea marelui Mississsippi. Sirenele te ispitesc in fel si chip. “Touch me not, touch me not, come back tomorrow.”

Al cincelea vis: John Cale – Paris 1919

Poate pentru cei multi, ce n-au vreme decat de conspecte, viata lui John Cale inseamna primele doua albume Velvet Underground, in umbra lui Lou Reed. In realitate viata lui John Cale a insemnat destul de mult pana in VU. Si cu mult mai mult dupa VU. “You’re a ghost la la la…”

Al saselea vis: Scott Walker – Copenhagen

Scott Walker s-a nascut in America, din parinti germani. A devenit un star in UK, ca parte a unui duo numit Walker Brothers, desi partenerul sau nu-i era frate (Scott se numeste de fapt Noel Scott Engel). Din prin ’68, SW si-a facut intrarea ca artist solo, complet indiferent fata de trendurile epocii. Nu tu rock, nu tu folk, nu tu psychedelia, nu tu flower power. In schimb primele sale albume contin obligatoriu macar vreo trei talmaciri din creatia franco-neerlandezo-extraterestrului Jacques Brel. Talmaciri care l-au facut inteles multor pamanteni anglofoni, pe care i-ai fi suspectat ca nu l-ar putea intelege nicicum pe Jacques Brel. Pe langa talmacirile astea dupa fratele Jackie, Scott a ticluit si propriile lui cantece. Cum e asta, despre un oras cu multe gradini.  Fratele Jackie e mare. Fratele Scottie e si el mare. M-am trezit cu mari regrete din visul asta. Noroc ca a inceput altul, care m-a urmarit apoi si cu ochii deschisi. “Copenhagen, you’re the end, gone and made me a child again.”

Al saptelea vis: Vashti Bunyan – Diamond Day

O fata frumoasa, cu un nume cum nu s-a mai auzit. And she can sing in a very beautiful way. She was just a twentysomething during the second half of the sixties. Si era mai tare decat un intreg clasor cu “timbre” dupa parerea mea. Mick Jagger i-a oferit un cantec spre al face disc single. “Some Things Just Stick in Your Mind”. Dar Vashti Bunyan nu a devenit o a doua Marianne Faithful. A incercat sa se descurce si pe cont propriu, cu un LP care dureaza in fapt vreo 30 de minute, “Just Another Diamond Day”. Nimeni nu i-a pasat atunci de inca o zi de diamant. Vashti a hotarat sa plece undeva in Irlanda, intr-un sat, departe de vanzatorii de fonograme. A fost comparata mai apoi cu Syd Barrett si cu Nick Drake. Total nejustificat. In satul din Irlanda ea a crescut trei copii si mai multe animale, fara s-o mai intereseze cum se mai vand fonogramele. Interesul pentru inca o zi de diamant s-a nascut cu adevarat mult mai tarziu. Cei care credeau ca sufletul uman a amortit definitiv in vremea Internetului s-au inselat. Poate chiar asta a convins-o pe Vashti, dupa 35 de ani, sa semneze un nou pact cu vanzatorii de fonograme. Astfel ne-am imbogatit cu un EP Animal Collective impreuna cu Vashti Bunyan (Prospect Hummer), dar mai ales cu un al doilea album Vashti (Lookaftering). Niciodata nu e prea tarziu pentru inca o zi de diamant. “Just another life to live, just another word to say.”