Ashes to Asheton

Posted on 31 Ianuarie 2009

1


Iggy Pop & the Stooges – No Fun

Ron Asheton, „chitaristul legendarei formatii The Stogees”, a inceput anul foarte prost. Se pare ca la miezul noptii era deja mort. Da’ l-au gasit dupa vreo 7 zile. Trista viata, trista moarte. No fun, no fun baby, no fun, no fun to be alone. And dead. De la Layne Staley incoace n-a mai existat asa moarte trista pentru un rockstar. Daca Ron era cumva rockstar. Fiindca la Stogees singurul rock star era babuinul de Iggy Pop.

Prin ’67, patru putzoi dementi, James Newell Osterberg [aka Iggy Pop], Ron Asheton, frate-su Scott (on drums) si Dan Alexander (bass), au inchiriat o casa in Detroit, unde luau acid, ascultau de la The Who la nu stiu ce rahaturi din Tibet, dupa care produceau un zgomot urias cu pretentii de muzica. Au ajuns chiar sa scoata doua albume magistrale, The Stooges (1969) si No Fun (1970).

Dupa o pauza de trei ani pe motiv de prea mult bagat in vena (cica doar bietul Ron nu le avea cu asa ceva), trupa s-a regrupat si a mai scos un album, Raw Power. Putin straniu, Ron a trecut la bas, pe motiv ca Dan Alexander era intoxicat rau (a si crapat in 75). Iar la chitara a venit alt tolomac, James Williamson. Apoi Stooges s-a spart.

Iggy avea sa se lanseze intr-o stralucita cariera solo, sub obladuirea lui David Bowie. Ron a ars-o cu trupe obscure si efemere ca Destroy All Monsters, The New Order (no relation cu urmasii Joy Division), New Race, la mare cautare acum printre colectionarii maniaci. In 98 a aparut pe coloana sonora la Velvet Goldmine.

In 2003 fostilor Stooges le-a venit ideea sa se reuneasca si n-au facut rau (desi ma declar impotriva reuniunilor in general:)) Mai mult, treaba a fost durabila si a aparut chiar si un album, The Weirdness (2007). Existau planuri de viitor, Stooges erau anuntati si la Bestfest. Intre timp bietul Ron s-a imbolnavit de deces. Intr-o amarnica singuratate. Oricum, moartea va trebui s-o infrunti singur. Dar e beyond trist sa nu ai cui sa ii spui bun ramas.

Revenind la viata, normal ca retardul de Iggy a focalizat toata atentia asupra lui. Dar fara un chitarist demential ca bietul Ron ar fi fost doar o varianta drogata al lui Tom Jones. Omul canta pur si simplu instinctiv. Nu era muzica de fapt. Era pure madness ce facea el acolo. Si s-au gasit o gramada de cretini sa rezoneze la chestia asta, intre care si unul care arata ca un nerd imbecil cu ochelari (adica eu).

Daca Iggy Pop este Mick Jagger impins dincolo de extreme, Ron Asheton era Pete Townshend, impins si el cu un sut zdravan in fund dincolo de extreme. Omul a creat coloana sonora cea mai potrivita pentru declinul implacabil al lumii occidentale.

In loving memory of Ron Asheton voi racni cat pot de tare: I feeeeel allright!

Ptr cei curiosi de cum suna Destroy All Monsters… Gagica, ce-si spunea Niagara, era really hot. Acum e probabil o punkista batrana. Saxofonistul este Steve McKay, vechiul colaborator de la Stooges.

Destroy All Monsters – Make Mine Japanese

Si multumita minunii numita youtube, avem si New Order-ul lui Ron Asheton, mai vechi decat acela al fostilor Joy Division. Suna putin a Kiss, ceea ce nu e de bine…

PS Stooges au hotarat sa nu mai cante fara Ron. Ii respect ptr asta, desi din acest motiv n-o sa-l mai vedem pe babuinul de Iggy.
PS 2 L-am numit pe Iggy drept retard si babuin cu cel mai adanc respect. Cand ma fac mare vreau sa fiu ca el.