French People on the Moon

Posted on 29 Ianuarie 2009

0


Muzica proasta revine si loveste din nou. Mi-a fost tare lene sa postez anul asta desi in capul meu sunt o gramada de chestii. Exista chiar si un draft despre Ron Asheton, chitaristul de la Stooges care a mierlit-o de Anul Nou. Il voi finaliza intr-o zi. In capul meu mai sunt o gramada de chestii despre Neil Young, Debbie Harry, David Gray, UNKLE si imi mai pot veni si altele in fiecare clipa. Dar mi-e lene deocamdata. Asa ca iar dau un cut + paste dupa ceva mai vechi, postat prin 2007 pe myspace, unde zacea ingropat. E vorba de un cacat gen cronica de album, Air – Moon Safari. Mare album. Si inaugurez astfel categoria „Sa nu crezi ce-ti spun acum, sunt doar cronici de album”.

Air sunt de loc din Versailles, de pe langa palat de acolo. pe fiecare separat ii cheama Jean-Benoit Dunckel si Nicolas Godin. albumul lor de debut, Moon Safari, a aparut in 98, producand o mare senzatie in presa muzicala, care i-a laudat in cor. dar mai mult decat atat frantujii au avut mare priza si la publicul iubitor de muzica buna, dovada clasarile inalte obtinute de album si de vreo 3 dintre extrasele pe single. impreuna cu Daft Punk, Air sunt avantgarda unei veritabile „french invasion” in muzica electronica de la finele anilor 90. ca stil însa Air se disting de marea majoritate a colegilor de generatie electronica, din Franta sau wherever. in primul rand trebuie spus ca ei folosesc masiv sintetizatoarele analoage, de tip Moog, sau pianul electric Rhodes, in dauna celor digitale, care s-au impus din anii 80 incoace. muzical vorbind, Air este un caleidoscop sonor, cu influente din genuri ce aparent nu au nimic in comun, de la jazz la new wave. dar mai mult decat orice altceva, in muzica Air se simt doua amprente de baza, ca sa zic asa. prima este muzica pop a anilor ’60, din perspectiva unor mari inovatori ai genului, cum sunt Burt Bacharach si Brian Wilson (Beach Boys). asta se simte mai ales in planul melodicitatii (incantatoare) si al aranjamentelor (ingenioase). a doua este muzica electronica asa cum era ea abordata in anii 70 de artisti ca JM Jarre sau Vangelis, mai putin venerati de fanii noi electronici decat contemporanii lor de la Kraftwerk. dar uite ca Air se arata mai non-conformisti. ei practica de fapt un soi de retro-futurism, o tendinta paradoxala, care constat ca se manifesta frecvent in arta contemporana… muzica lor suna „easy on the ear”, dar aceasta e numai o aparenta, fiindca daca ii asculti cu atentie iti dai seama ca ai de-a face cu o lucratura de mare finete. Dunkel si Godin sunt niste maniacii ai detaliilor. fiecare sunet, pregnant sau discret, generat cu ajutorul unui arsenal impresionant de instrumente cu clape si nu numai, are rolul sau bine determinat in intregul reprezentat de muzica Air. ei nu se dezmint nici pe albumele care au urmat dupa Moon Safari, demonstrand insa capacitatea de a veni de fiecare data cu elemente noi in conditiile in care fiecare dintre productiile lor pastreaza o anumita continuitate. toate albumele  marca Air ar fi „highly recommandable” din punctul meu de vedere, inclusiv cel lansat acum vreo doua luni, Pocket Symphony. dar febletea mea ramane inca Moon Safari, chiar de are un concurent foarte serios in soundtrack-ul de la Virgin Suicides. dar sa nu lungesc si mai mult vorba. moon safari asadar.

1 La Femme d’Argent 7:08
2  Sexy Boy  4:57
3  All I Need  4:28
4  Kelly Watch the Stars 3:44
5  Talisman  4:16
6  Remember  2:34
7  You Make It Easy  4:00
8  Ce Matin La  3:38
9  New Star in the Sky (Chanson Pour Solal)  5:38
10  Le Voyage de Penelope  3:10

Air – La Femme d’Argent

prima piesa, La Femme d’Argent are in prim plan un pian Rhodes si suna, fortand putin nota, ca un soi de jam-session cu Herbie Hancock si JM Jarre. vine apoi marele hit, Sexy Boy, cu ritmul sau obsedant si cu sunetul fuzzat de chitara care-ti rasuceste mintile. peste toate astea vine o voce despre care ani de zile am crezut ca e una feminina, dar de fapt este Dunckel procesat. versuri ironice in franceza si un refren pe care n-ai cum sa-l uiti: sexy boy, tam-tam, tananam… si foarte funny clip.

Air – Sexy Boy

All I Need a fost deasemenea hit in UK. o melodie superba, mangaiata tandru de o chitara acustica, dar mai ales de vocea lui Beth Hirsch, o americanca la Paris. melancholy is sexy…

Air – All I Need

Kelly Watch the Stars, al treilea hit dp album, are un aer voit tampitzel, cu sunete cheesy de orga Casio, ce tzine de ceea ce americanii denumesc „camp aesthetic”.  haios si videoclipul cu gagicile care joaca pingpong.

Air – Kelly Watch the Stars

Talisman e un moment de visare, cu strings, keyboards & drums, pentru ca apoi sa vina Remember, de asta data cu Godin procesat, care repeta intr-una remember forever, remember together, cu un caraghios accent frantuzesc. melodia este la fel de „campy” ca si Kelly Watch the Stars. You Make It Easy ne-o aduce din nou pe fermecatoarea Beth Hirsch cu o alta melodie, la fel de frumoasa ca All I Need.

Air – You Make It Easy

este evidenta influenta lui Burt Bacharach, ca si la piesa urmatoare, instrumentala Ce matin la. trei minute de vis, cu interventia unei tube, care pe mine ma face sa planez deasupra unor dealuri verzi, cu copaci infloriti. si mai e si o muzicuta cromatica la un moment dat, luata parca dintr-un soundtrack de Ennio Morricone. (ce am pus mai jos nu e clipul piesei. sunt secvente din filmul Midnight Cowboy care s-au potrivit cu melodia in mintea unuia si le-a postat pe iutub)

Air – Ce matin la

New Star in the Sky are subtitlul Chanson pour Solal, care cred ca se refera la un mare pianist francez de jazz, Martial Solal. in orice caz, piesa e tot un fel de muzak irony, care nu inteleg ce legatura ar putea sa aiba cu respectivul artist. Le voyage de Pénélope (ce titlu!) incheie albumul cu aceleasi accente jazzy de pian Rhodes cu care a inceput. mie imi sugereaza genericul de final al unui film de aventuri ptr copii din anii 60-70.

concluzia e ca Air sunt intre cei cativa artisti au reusit sa vina cu ceva fresh in muzica ultimului deceniu, sprijindu-se surprinzator pe elemente retro (uneori am impresia ca frantujilor le-a cazut cand erau mici un dulap cu viniluri in cap) pe langa reinventarea notiunii de muzica pop, Air mai demonstreaza si ca tehnologia analoga e departe de a-si spus ultimul cuvant, iar revolutia digitala e doar o fraza de dansii inventata.